MINIMUS

Play this first: http://hypem.com/track/1m601

sunt unele cantece pe care nu le-ai asculta nicicand si pe care le-ai asculta la infinit, facute sa doara, sa rasuceasca in tine tot ce refuzi sa te-ntrebi. dar ce bine ca astfel de cantece sunt totusi rare, ascunse printre fragmentari nesemnificative ale melodiei universale. se reped la tine la intervale de cateva luni, de obicei atunci cand ti-e inima mai grea si n-o mai poti duce. si te umplu, in acele momente, de liniste si neliniste, de speranta si de groaza, sentimentul ca totul o sa fie bine si de certitudinea ca nimic nu este permanent. sunt momentele in care ti se face mila de tine, dar in care te incurajezi ca poti face orice. te redescoperi pentru a mia oara si-ti schitezi inca un portret in timp ce-ti promiti ca e ultima doza de psihanaliza. pe mine nu ma sperie spaimele altor oameni, ma sperie ale mele, mai mici si mai nefiresti decat ale lor, dar cu atat mai uriase. impart fricile altora cu mine si lor le las o bucatica mai mica, atat cat sa le fie mai usor. dar acum, acum cand ascult iarasi un astfel de cantec, n-as mai fi in stare sa dau niciun sfat in timp ce, poate, as nascoci cel mai mare adevar al lumii.


...

chocolate candy candy candy

nu vad mai clar nici cand scriu. dar scriu si nu stiu ce sa tai si la ce sa renunt. nu la litere, ci la oameni. identific binele, dar identific si raul. unde nu mai poti face lumina, e mai bine sa faci intuneric.

I know better

am tras singură nişte concluzii.

ciocolata, oricât de îngheţată, se topeşte pe un genunchi în mai puţin de o secundă.

că şi dacă identifici răul, n-o să-l poţi tăia mereu de la rădăcină.

nu ne ajung secundele, minutele, zilele.

că şi atunci când ţi-e rău trebuie să ştii că o să-ţi fie din nou bine, dar că e mereu bine să ştii de ce ţi-e rău.

56 kilograme la umbră am notat, dar degeaba, acum sunt 56,7.

trebuie să te mişti continuu, de cele mai multe ori doar ai impresia că te mişti, dar se mişcă doar tot ce există, mai puţin tu.

faci prea puţin, deci schimbă-te.

şi ia-o uşor. dar nu te opri.

că fiecare om vorbeşte pe limba sa pe care o înţelegem prea puţin.

că de multe ori tot tu ştii cel mai bine dacă-ţi dai răgaz să te-asculţi.

să tragi singur nişte concluzii.

că-n viaţă e bine să-ţi faci rost de nişte lucruri la care să nu renunţi mai apoi nici în ruptul capului.

aiurea-n tramvai

stii ca m-am pierdut? am inceput, uite, sa nu mai scriu pentru nimeni, nici macar pentru mine, iar eu am crezut dintotdeauna ca e bine sa scrii macar pentru o persoana. m-am pierdut in randuri goale, in cuvinte seci, aruncate la-ntamplare. si nici macar. macar de-ar fi fost acolo o ironie consistenta, ca un desert din care sa poti musca.

azi trebuie sa fie o zi plina de munca. sunt prea multe ganduri si multe dintre ele parca nici nu sunt ale mele. e o liniste pe care trebuie sa o gasesti in mijlocul haosului, in tine, atunci cand esti in mijlocul unui vartej.

cum sa fii invizibil

m-am privit in oglinda azi-noapte pe la 12, am trecut peste ani, zeci de luni, impartite parca in ferestre asezate paralel, m-am oglindit in sute de amintiri si-am vazut acelasi chip de-acum multi ani si-atunci m-am speriat pentru ca acolo, acasa, redevin un eu care nu mai exista de foarte multa vreme. nu intelege nimeni de ce nu ma mai regasesc acolo unde, nu-i asa, ne avem cu totii radacinile. e locul in care ma simt cel mai putin eu. e locul de care incerc sa ma eliberez, in care nu stiu cum sa ma mai comport, e locul din care plec ca sa ajung inapoi la mine. e ca si cum n-as avea niciodata suficient aer sau ca si cum as astepta continuu ca ceva sa ia sfarsit.

ca aussi se lave. totul dispare, poti sa stergi tot ce vrei, oameni, amintiri, locuri, cuvinte. cine esti inseamna, in primul rand, ceea ce gandesti. nimic nu-ti garanteaza linistea. poti sa lupti pentru ea, dar asta inseamna sa reduci la jumatatea numarul oamenilor din viata ta. aleg sa le dau si lor din linistea mea, atat cat pot.

n-am insa parte mereu de linistea pe care mi-o doresc. si parca momentele de neliniste au devenit cu atat mai zbuciumate, cu atat mai apasatoare. momente de furie. dar cresc. trebuie sa crestem mereu, sa intinerim, sa nu ne oprim niciodata.

aleg sa stiu mai putin si sa cred mai mult. sa imi pese mai putin si, in acelasi timp, sa simt mai mult. deloc paradoxal,