Sigur că...

...aş putea să plec, nu? Aş putea oricând să părăsesc locul ăsta. Să mă prefac că nu las nimic în urmă. Aş putea şi să fiu mai puternică, nu-i aşa? Să am mai multă voinţă. Să mă schimb în bine. Să fac ceva pentru a schimba totul. Aţi observat că sunt unii oameni care îţi spun că dacă nu îţi convine ceva, poţi să schimbi asta? Şi eu cred că am scris ceva asemănător de câteva ori. Adevărul este că nu avem cum. Şi dacă reuşim să schimbăm ceva, dacă simţim că a avut loc un miracol, e pentru că pur şi simplu am avut noroc. Nu prea cred nici în noroc (mă întreb dacă mai cred în ceva), dar unii au parte de el aşa că trebuie să existe. Nu o să fiu ipocrită şi să mint că nu am avut până acum parte de multe lucruri bune. Dar nu înţeleg de ce acest bine trebuie să fie echilibrat întotdeauna şi de o doză de rău. Oare s-ar sătura cineva de prea mult bine? Eu sigur nu m-aş sătura de o stare permanentă de linişte. Sometimes it just hurts. Şi când spun linişte, nu spun singurătate. Liniştea poţi să o simţi şi când eşti înconjurat de oameni. Poate mai ales atunci. Cu condiţia ca ei să fie oamenii care nu te fac niciodată să suferi.

Let's talk...

...about falling in love. Again and again. Ca şi cum rutina dată de locul de muncă nu ar fi suficientă. Povestea asta trebuie să se repete la nesfârşit. Ca o placă stricată. Şi să sune ca un vinil zgâriat. Fluturii îţi gâdilă stomacul. Nu-i omori din prima clipă deşi ţi-ai promis (chiar aseară) că nu o să te îndrăgosteşti din nou. Dar de unde puteai tu să ştii că o să apară tânărul acesta fix în locul în care îţi bei tu cafeaua în fiecare zi? Aşa că ai o scuză: e soarta, iar ei degeaba i te împotriveşti. Înarmată cu gândul că lupta e deja pierdută (sau câştigată, depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile) îi zâmbeşti cum ştii tu mai frumos şi aştepţi. Inevitabilul (soarta, bat-o vina!) se produce. Amândoi, mânuţă în mânuţă, mergeţi la film. La teatru. La restaurant. Acasă. La el. La tine. La tine. La el. Colegele de serviciu îţi invidiază... nici ele nu ştiu ce anume, dar tu radiezi. Desigur, se vor bucura şi ele când o să vii într-o dimineaţă cu cearcăne şi ochii roşii. Hihihi. S-au despărţit. Cum spuneai şi tu, e soarta, iar ei degeaba i te împotriveşti.

N.B.
Acest post contrazice convingerile autorului. Destinul ni-l facem singuri.
O noapte senină să aveţi!

Dinner

:) It's a first.

Food for mind (or currently reading): Asasinul orb-Margaret Atwood

Anna Karenina-Lev Tolstoi (I know, I know, I should've read it years ago).

Oh well

Wind.

Ha ha, trebuia să fie cu extensie gif, sunt cam 11 fotografii de fapt. :) It just won't work!

Offtopic: Postare nouă aici.

I'm just saying

©Verde Ursuz
Nu sunt expertă în relaţii. Nimeni nu este. Ştiu însă că atunci când eşti lângă cineva fără să mai iubeşti persoana respectivă, trăieşti o minciună. Şi mai ştiu că bunul simţ îţi cere să îi redai libertatea spunându-i adevărul. Un adevăr care deşi e dureros, o va ajuta să găsească persoana care să o iubească aşa cum merită. Pentru că orice am spune, în realitate nu vrem să fim minţiţi. Chiar dacă de cele mai multe ori ne temem de singurătate. E mai sănătoasă decât o relaţie care mai arde doar pe jumătate. E un subiect pe care îl găsiţi în toate revistele glossy. Poate mai puţin direct, dar e acolo. Şi nu aveţi scuze. Cel puţin, nu aici. Nu e imposibil şi nu poate să aducă decât lucruri bune. O să îmi spuneţi că vă gândiţi ca celălalt să nu sufere. Cred că în primul rând în astfel de situaţii, ne gândim la noi. Din teama de a nu o lua iarăşi de la capăt, rămânem acolo unde e cald şi bine. Unde ne-am obişnuit. În braţele unui om care va fi acolo oricât de nepăsători am fi noi. Aşa că profităm. Însă fericirea ne-o construim singuri. Dar trebuie să facem câţiva paşi singuri. Prin urmare, say hello to a new start!

Giving Myself Up

Pe mine stările de rău ale altor oameni mă fac să fiu singura persoană cu sânge rece din încăpere. Calmaţi-vă, o să fie bine. Trebuie să fie bine. Nu faceţi o tragedie din ceea ce nu este. Par de fiecare dată că nu pot empatiza. Dar aşa mă apăr eu în faţa durerii. Rămasă singură, o să plâng. Singură, o să fiu şi eu om şi o să mă tem. Dar printre alţii care plâng deja, singurul lucru bun pe care pot să îl fac este să îi incurajez. Par atât de convingătoare în minciunile mele care alintă. O să fie bine, trebuie...

Prânzul-cină

Toţi cei care au mâncat sunt bine.

Pieces of home

Morning play.

Squirrel Nut Zippers
Asculta mai multe audio Muzica